
După ore de cercetare neîntreruptă am reuşit să găsesc dovada că Victor Wooten (pe care îl suspectez de terorism internaţional şi roacherism) a fost prezent în România!
Imaginea postată (pe care o vom numi de acum Dovada 1) este afişul manifestării periculoase numită în cercurile roacherilor nespălaţi Gărâna International Jazz Festival (ediţia 2008). Ce este şi mai grav e că această adunare subversivă de roacheri are loc anual! Pe această cale aş dori să rog instituţiile competente să ia măsuri împotriva acestui eveniment malefic. Speranţa mea e ca pe viitor în locul acestui cuib al desfrâului roacheristic să se construiască un centru de reeducare unde prin muncă silită şi hărţuire (fizică, dar mai ales psihică) să fie reabilitaţi aceşti tineri cu suflete inocente, dar cu minţile fragile poluate de maladia numită "rock" şi subgenrurile ei.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu